Când vor dispărea misoginii din IT?

Întreb despre IT, pentru că e zona în care activez de aproape 20 de ani. Și din păcate, aici văd nenumărate astfel de cazuri. Situații în care un bărbat crede despre o femeie că nu e potrivită/bună în acest domeniu. Că mai bine face … altceva. Cum ar fi modelling.

Andreea este o tânără studentă pasionată de matematică și C++. Pentru că este anul 3 la facultate, își caută un loc de muncă part-time, oriunde în zonele Java/.NET/Frontend Developer.

Pentru aceasta, a scris un anunț pe Linkedin, unde și-a comunicat intenția. Desigur, o puzderie de oferte au fost anunțate pentru ea, oamenii îi cereau CV-ul, ofereau sugestii despre anumite companii care angajau etc.

Nu și Răzvan. El, după o analiză sumară a, probabil, fotografiei de profil a Andreei (că mă îndoiesc să fi putut evalua talentul ei tehnic de la distanță), a decis că alt tip de carieră e mai potrivit pentru o femeie. Și s-a grăbit să o trimită spre modelling:

Razvan Zamfir Magazinul de case misogin

Ceea ce, normal, a atras o multitudine de nemulțumiri, atât din partea altor bărbați (cum vedeți și în screenshot-ul de mai sus), dar și femei:

Că sunt de aceeași părere ca și Claudia, nu e cazul să repet aici, i-am spus și lui că dacă ar fi lucrat pentru mine, l-aș fi concediat imediat ce aș fi văzut acel comentariu. Chiar pe Linkedin, în același feed de conversație.

Am și eu o fetiță și mă gândesc că, la un moment dat în evoluția ei profesională, va publica un anunț similar pe o rețea socială profesională, încercând să își găsească un loc de muncă. Mă gândesc că un astfel de răspuns, cu siguranță, ar jigni-o.

Pentru că NU mai este acceptabil, pentru bărbații din ziua de astăzi, să aibă astfel de comportament. Intolerabil.

Și-acum o întrebare, legitimă zic eu: când vor dispărea misoginii din IT?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.