Fa un bine concret unui prieten astazi

intretinere-iarna-2012_thumb

Știu că toți credem că avem prieteni reali, deși stăm mai mult sau mai puțin pe Facebook toată ziua, și am fi de acord oricând să ne implicăm să ajutăm cazurile sociale despre care aflăm acolo.

Unii dăm Like la fotografiile cu copii arși sau având diferite defecte fizice, pentru că știm, nu-i așa, că Facebook va da $1 pentru fiecare Like și $2 pentru fiecare Share. Nu contează că pozele sunt aceleași de ani de zile și nici că, miraculos, copiii nu cresc, nu îmbătrânesc.

Alții suntem membri în cele mai revoltate grupuri online, semnăm petiții și ne declarăm gata să „luptăm până la final” cu orice formă de corupție, șantaj, intimidare politică sau economică și nedreptate. Dar avem încă un tab deschis cu Black Friday la paltoane, că e frig afară și nu ieșim oricum.

DACĂ mai ieșim, că acum se pare c-au “băgat NetFlix în România”, deci mai greu cu ieșitul afară când, firește, ai așa ofertă în casă.

Dar cu prietenii reali, ăia de le poți da un telefon la orice oră, ăia în fața cărora te poți deschide să le spui că azi nu ai cu ce lua pâine; ăia care vin cu mașina să te ia de oriunde; ăia la care poți suna noaptea când are febră copilul tău și îi rogi să meargă să îți ia ei medicamentele, să nu lași copilul singur; ăia care nu îți uită data nașterii fără să aibă cont de Facebook sau Skype și ăia care îți spun în față când vorbești aiurea sau când noua freză, lăudată de toți colegii de la serviciu, îți stă aiurea… cu ei când ai vorbit ultima oară?

Când ai fost ultima oară pe la ei, fără să vrei să intri, ci doar să le duci o oală cu sarmale?

Sau când ai verificat la providerul lor de internet dacă și-au plătit factura? Când ai lăsat acolo niște bani în numele lor, că poate ai discutat cu ei că „nu te mai văd pe Facebook” și răspunsul a fost ceva de genul „nu-mi mai merge netul de câteva zile” pentru că le era rușine să zică că nu și-au permis să-l plătească? (Merci Delia, nu am uitat!)

Și atunci îți propun asta: Fă un bine concret unui prieten astăzi!

Du-te la ei în scara blocului (desigur, dacă locuiesc la bloc) și uită-te pe tabelul de cheltuieli. Vezi dacă sunt la zi sau dacă au restanțe. Poate că trec prin anumite greutăți financiare de vreme bună și nu știe nimeni. Poate ei nu ți-au zis nimic. Aruncă o privire și dacă situația e pe „minus”, discută cu soția/soțul și puneți suma respectivă într-un plic, dacă vă permiteți (sau o sumă parţială) și mergeți săptămâna asta până la ei și faceți-le un cadou motivat de prietenia voastră.

Nu deschideți petiții online și alte bazaconii, nu. Pune prietenia ta la lucru și arată-le că ești acolo, că ai văzut, că ai analizat și ai decis că vrei să ajuți.

Când îți ajuți un prieten să iasă din groapă, dai dovadă de cel mai înalt respect față de cuvântul care se diluează tot mai mult în zilele noastre: omenie.

Săptămână cu decizii înțelepte și prietenii adevărate vă doresc!

sursa foto

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

NULL