Atenție șoferi, a început școala!

Cu ocazia începerii noului an școlar, EDIT (Asociația pentru Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului) a organizat un flash mob pe trecerea pentru pietoni din zona Piața Victoriei, București, cu 40 de copii din cadrul Andra Gogan’s Dance Academy. 

Scopul acestui flash mob a fost să tragă un semnal de alarmă, ținând cont că statisticile de la Comisia Europeană arată că:

  • în ceea ce privește decesele rezultate în urma accidentelor rutiere, România ocupă primul loc în clasamentul țărilor U.E., având în vedere raportul dintre numărul de victime și populaţia totală;
  • în România, au murit anul trecut peste 1.920 de oameni în accidente rutiere;
  • cele mai multe accidente sunt provocate de tinerii sub 25 de ani;
  • cele mai multe accidente cu copii se întâmplă în perimetrul școlilor și pe trecerile pentru pietoni. 

Mai mult, în cadrul proiectului “Ora de Educație Rutieră”, organizat și implementat de EDIT, a fost realizat un studiu pe aproximativ 1000 de elevi de clasele a III-a și IV-a în anul școlar 2018-2019, iar rezultatele spun că: 

  • 23.9% din cei chestionați afirmă că membrii familiei lor nu își pun sau își pun doar uneori centura de siguranță;
  • 26.0 % dintre respondenți au văzut cel puțin un membru al familiei traversând pe culoarea roșie a semaforului;
  • 58% dintre cei chestionați merg singuri până la școală;
  • 70.1% dintre respondenți au văzut adulții din mașină folosind telefonul în timp ce șofau.

Din dorința de a schimba statisticile îngrijorătoare, EDIT continuă proiectul “Ora de Educație Rutieră” și în noul an școlar 2019-2020, în București, dar totodată pregătește și programe educaționale în toată țara pentru copiii de la grădiniță, clasele primare și liceu. 
Credit foto: Claudia Chelbea

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.